Declaraţie de presă

După aproape un an de guvernare USL, concluzia este simplă: ţara fierbe.

România fierbe, românii se revoltă pentru că au fost minţiţi şi înşelaţi.

Tot mai mulţi cetăţeni pot face ușor diferența între promisiuni şi fapte la guvernare.

- au promis cinste, oferă corupție;

- au promis creșterea nivelului de trai, avem 51 000 de şomeri în plus, creșterea prețurilor de consum cu 4,8%, 43 de firme intrate în medie zilnic în insolvenţă;

- au promis investiții, avem reducerea cheltuielilor cu investiţii cu 13% cu 36% mai puţine investiții străine directe;

- s-au pronunţat împotriva unor proiecte majore, ca Roşia Montana, gazele de şist şi le-au servit românilor netransparent, ilegal fără nicio pregătire a populației cu privire la impactul acestor proiecte asupra României;

- au promis credibilitate externă şi au reuşit să încalce grosolan proiecte asumate faţă de parteneri strategici internaţionali, cum sunt SUA, FMI, Comisia Europeana;

- au promis fonduri europene, avem cu 4 % mai puţine fonduri faţă de anul trecut;

- au promis debirocratizare, avem un hăţiş de documente pentru plata taxelor şi impozitelor.

 

Sloganul USL s-a transformat din "noi ne ţinem de cuvânt" în " v-am păcălit, şi-o să vă mai păcălim".

USL, în loc să folosească bani europeni şi să diminueze evaziunea fiscală, a introdus sau a majorat nu mai puțin de 30 de taxe și impozite în doar 17 luni de guvernare. Evaziunea fiscală a crescut cu 6%.

 

Niciun Guvern până acum nu a reuşit să se compromită atât de mult, atât de repede. Practic, Guvernul USL a dinamitat tot ce însemna:
- decizie strategică,
- proiect major,
- comunicare transparentă,
- parteneriat,
- responsabilitate instituţională.

USL este un guvern care a semănat vânt şi culege furtună. De aceea se ajunge la violenţe de genul celei de aseară cu Daniel Barbu. Nu numai că nu au explicat nimic, dar chiar au minţit. Patologic.

Aceste grave derapaje s-au întâmplat şi pentru că, practic, USL nu mai există, exista doar 2 partide în lupte pentru imagine, în detrimentul țării.

Avem doi copreşedinţi care sunt în competiţie directă pentru președinția României. Dintre ei, unul vrea să capitalizeze mai ușor, jucând rolul opoziţiei de la putere, şi al victimei dată afară de la guvernare. Cel mai probabil, după vizita în SUA, USL se va desființata. Acolo, Ponta mai are o agendă de minciună şi decredibilizare prin care încearcă să arate stabilitate instituţională. Când va reveni, se va dezlănţui potopul, cu victime sigure: cetăţenii acestei ţări


.
 
60.000 de copii vor beneficia anual de drepturi egale!

”O prioritate PNL realizată cu sprijinul Guvernului Cioloș: finanțare de bază egală pentru toți elevii din învățământul de stat și privat!”
[detalii]
PNL cere regim echitabil pentru deţinătorii de doctorate!

Partidul Naţional Liberal atrage atenţia asupra faptului că o largă categorie de angajaţi sunt discriminaţi de către stat. Este vorba de persoanele care au obţinut titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010
[detalii]
Plagiatul înseamnă furt intelectual şi rabat de la calitate.

PNL solicita Guvernului întărirea EVLUARII universităţilor CONCOMITENT cu creşterea autonomiei universitare.
[detalii]

Discurs - Ora Guvernului
04 Septembrie 2017

Domnule Pre?edinte al Camerei Deputa?ilor,

Domnule prim-ministru,